Saturday, 30 January 2010

o sută treizeci şi opt





Am aflat de pe net că nopţile astea luna plină e mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei, pentru că Luna se află pe orbită în punctul cel mai apropiat de Pământ... adică e "cea mai plină" lună anului. So, all you moonstruck people out there, take care!


[avem şi noi o lună pe undeva pe-aici pe blog]

Wednesday, 27 January 2010

Tuesday, 26 January 2010

o sută treizeci şi patru

Ce-i drept iniţial n-am observat... eram aşa vraişte ieri seară când am pus pozele pentru azi încât abia am fost absolut siguri că poza aia n-a mai apărut never - ever pe blog! Azi dimineaţă, când mi-am dat seama, am avut un mini-şoc... deşi mă gândisem că mai devreme sau mai târziu o să punem aceeaşi poză de două ori, speram totuşi să nu se întâmple! Ei bine, s-a întâmplat. Şi da, recunosc, dup-aia am lăsat-o intenţionat aşa, să vedem daca oservă cineva. A fost o greşeală, apoi s-a transformat în "test". Deci mă bucur tare mult că ni s-a astras atenţia... înseamnă că mai sunt şi alţii pe-aici în afară de noi!


Şi azi, drept compensaţie, avem trei poze, că aşa e frumos, să recuperăm. Ziua anterioară o să rămână aşa, cu poza duplicat, ca să păstrăm autenticitatea jurnalului nostru vizual. Şi da, probabil e cazul să ne punem în pat mai devreme, ca să nu mai facem boacăne de-astea pe viitor!


Prima poză am ales-o pentru că ne e dor de soare... de preferat genul de soare care chiar încălzeşte, nu de-ăsta cu dinţi de miez de iarnă...





A doua este de la prima ninsoare mai "adevărată" din Bucureşti...







iar a treia cred că ne expimă foarte bine starea din momentul de faţă (which is groggy):







PS. da, comentariile dinaintea pozelor nu trebuiau musai scrise la plural, dar aşa e mai confusing :)

Friday, 15 January 2010

Wednesday, 13 January 2010

Tuesday, 12 January 2010

120

Care-i direcţia bună?





Poate ar fi mai bine să întrebăm localnicii...





Da, ştiu, am glume dubioase în program... e din cauza lipsei de somn şi de chef din ultimele seri. Sper (pentru binele celor care ne mai citesc) să-mi treacă repede :)

Monday, 11 January 2010